Nu trebuie sa vorbesti cu voce tare - Jozef Mackiewicz

Romanul de fata este, cronologic, o continuare a Drumului spre nicaieri. Adica o prelungire in timp, insa doar partial pe acelasi teritoriu. Unele persoane din celalalt roman joaca aici un rol principal; despre altele se pomeneste uneori.

Actiunea romanului se petrece in contextul intamplarilor istorice, mai exact al unor fragmente din ultimul razboi, fiind legata de ele. Prezentarea acestor intamplari in roman nu are scopul de a-i impune cititorului o anumita „teza” sau de a intreprinde o „polemica politica”. Ea constituie exclusiv o incercare de a descrie ceea ce a fost.

Am folosit metoda de a introduce protagonistii in legatura nu doar cu intamplari autentice, ci si cu oameni autentici, care au actionat in acea perioada. Acest lucru face, evident, ca romanul sa se abata de la forma clasica. Nu mi se pare insa justa conventia de a limita in acest sens libertatea auctoriala. In creatia literara sunt adeptul libertatii nelimitate. Mai ales astazi, cand incercarile de rasturnare a categoriilor care incorseteaza creatia duc la numeroase experimente, uneori avansate, cum ar fi, de exemplu „antiromanul” etc.; respectarea stricta a delimitarii intre asa-zisa literatura „fiction” si „non-fiction” mi se pare anacronica. Nu doresc sa spun prin aceasta ca sunt adversarul conventiilor batatorite, doresc doar sa-l previn pe cititor ca romanul meu nu mai respecta aceste conventii.

Jozef Mackiewicz