Vis cu sandale rosii - Ioana Burghel

Qpoem este proiectul celei mai solidare comunitati de poeti si iubitori de poezie. Facebook-ul i-a strans pe toti intr-o uriasa fila comuna pe deasupra invidiilor. Astfel incat, in orice parte te-ai pierde, poezia este peste tot, asa cum centrul este peste tot. - Calin Vlasie

Ioana Burghel (n. la 19 martie 1968, in comuna Bolbosi, jud. Gorj), economist. A publicat poezie in 14 antologii si in revistele Orizonturi literare, Actualitatea literara, Discobolul, Vatra, Fila de Bucovina,­ Convorbiri literare, Feedback, Melidonium, Romania literara, Arges, New York Magazin s. a. A debutat in anul 2013 cu volumul  de poezie Hoata de maci. A mai publicat O fereastra intredeschisa intr-un camp rapit de maci (2013) si Vene de pamant (2016). Membra a cenaclului Qpoem din 2015.

„O poezie a contrastelor frapante, a barocului concetto, scrie Ioana Burghel in acest volum, incitant intitulat Vis cu sandale rosii. Autoarea are o evidenta predilectie pentru inscenarile lirice, pentru naturi moarte cu oameni, spatii si sentimente, alcatuite cu abilitate, si pe care numai gandul poetic le insufleteste. Trebuie sa nu te lasi distras de aceste «tablouri goale», vagi, caci adesea apare miscarea, dictiunea care reordoneaza semnificatiile poemului. Care, atunci cand compozitia reuseste, nu sunt deloc apocaliptice, ci au candori si simplitate de poet tanar si autentic: «intr-un oras cu ziduri de carton/ imi pun vesminte noi si/ plang/ adapostind copilul speriat/ de fulgere». Cand nu e retractila, poeta da curs unor umori negre, care contrapuncteaza perspectiva candida asupra propriei existente: «am ars toate rosturile/ (poate de aceea intarzie/ celelalte zapezi)/ nu mai e loc pentru limpezire// Dumnezeu isi cere sangele/ inapoi». In toate, insa, sunt semne ca impulsul poetic e genuin, nu mimetic, textele Ioanei Burghel respirand o incredere tonica in poezie, in forta cuvantului.” - Razvan Voncu

'la fel de frumoasa 

sa stii 

sunt la fel de frumoasa 

ca si frontierele 

la care privesti dimineata

nu ma mai doare nimic 

de cand mi-am cumparat 

o bucata de iarba 

doar ploile le mai simt 

fiindca imi spala camasa 

si ma tem sa nu o destrame 

am mostenit-o dintr-o dragoste imposibila 

i-am refacut cu grija toate reliefurile