Copilaria - Lev Tolstoi

Traducere din limba rusa si note de Adriana Liciu

„Pe 12 august 18…, exact la trei zile dupa aniversarea mea, cind implinisem zece ani si primisem niste daruri minunate, Karl Ivanici m‑a trezit din somn la sapte dimineata, dind chiar deasupra capului meu cu un plici – un bat cu fisii de hirtie cerata – dupa o musca. Lucru pe care l‑a facut cu atita neindeminare, incit a nimerit iconita ingerului meu, agatata pe tablia patului de stejar, iar musca omorita mi‑a cazut drept in cap. Mi‑am scos nasul din plapuma, am oprit cu o mina iconita care inca se legana, am azvirlit musca moarta pe jos si, macar ca aveam ochii cirpiti de somn, i‑am aruncat o privire suparata lui Karl Ivanici. Dar el, in halatul lui vatuit, pestrit, incins cu un briu asijderea, cu scufia lui impletita, rosie si cu ciucure si cu cizmele moi din box in picioare, si‑a vazut mai departe de treaba, umblind pe linga pereti, chitind si pocnind mustele…”

Lev Nikolaevici Tolstoi (1828‑1910) – celebru scriitor rus, autorul unei opere in care individualul si nationalul capata dimensiuni universale. Incepind cu trilogia autobiografica scrisa in perioada 1852‑1857 si alcatuita din romanele Copilaria, Adolescenta si Tineretea, sondarea „fluiditatii” universului interior si a temeiurilor morale ale omului a devenit principala tema a operelor sale. In nuvela Cazacii (1863), eroul, un tinar aristocrat, redescopera bucuria comunicarii cu natura, viata fireasca si integra a omului simplu. Capodopera Razboi si pace (1863‑1869) zugraveste viata intregii societati ruse in perioada razboaielor napoleoniene; evenimentele istorice si interesele personale, caile de autodefinire a personalitatii si spontaneitatea vietii populare sint prezentate drept componente echivalente ale existentei natural‑istorice. La sfirsitul anilor 1870, scriitorul trece printr‑o criza spirituala amplificata ulterior de ideea desavirsirii morale si a „simplificarii” (care a dat nastere doctrinei si miscarii „tolstoismului”) si intreprinde in operele sale o critica din ce in ce mai accentuata a institutiilor birocratice, a statului, a bisericii (in 1901 a fost excomunicat din Biserica Ortodoxa Rusa), a civilizatiei si culturii, a intregului mod de viata specific „claselor cultivate”: romanul Invierea (1889‑1899), nuvela Sonata Kreutzer, dramele Puterea intunericului (1887) si Cadavrul viu (1900). De asemenea, interesul sau se indreapta spre temele mortii, pacatului, caintei si renasterii morale, in jurul carora sint construite nuvelele Moartea lui Ivan Ilici (1884‑1886), Parintele Serghi (1890‑1898) si Hadji‑Murat (1896‑1904).