Cartea din Valea Matragunii. Antologie de autor 1996-2020 - Gheorghe Parja

Intre timp, am scris si am publicat cateva carti de poezie. Fiecare comentariu critic, despre volumele mele, era pentru mine o descoperire de sine. Tot timpul am crezut ca nu am pus pe cantarul poeziei excesivul din mine. Am amintit cateva secvente din devenirea mea intru poezie. Prin care am dobandit prieteni de viata lunga. Atat de necesari in lumea asta cu multe surprize. Ani de zile, asteptam toamna, sa ma intalnesc cu prietenii si poezia lor in satul de pe Mara. La fel se intampla si in acest an. La sfarsitul lunii septembrie, cuvintele limbii poetice vor fi o chemare la Desesti. Am stat de vorba cu nucul, din fata casei, provocator de poezie. A clipit din frunze. Iar eu am privit in oglinda prunciei mele si mi s-a aratat biblioteca din sura. De acolo a plecat totul. (GHEORGHE PARJA)

Imbrac camasa iernii doar acasa

Sa ma fereasca de viscol si ninsori

Intind in lume mari corturi de matasa

Sub care frigul daltuie viori

Peste omaturi sclipeste ochi de lup

Ursita iernii inconjoara sate

Necunoscute drumuri de pamant se rup

Si trec in oameni tainice, curate

In poduri merele din nou se coc

Si se rosesc ferindu‑le inghetul

Pe ulita de piatra arde‑un foc

La care se‑ncalzeste cantaretul

Imi vine dor de duca nesfarsit

Cand pasarea de abur luceste in oglinzi

Si ajung acasa dor incremenit

In noaptea lunga din colinzi

Imbrac camasa iernii doar acasa

Padurile ma urca spre Gutai

Pe unde‑as fi camasa ma apasa

Si ma intoarce‑n cantecul dintai.

(Camasa de iarna)

Antologia pune alaturi de cititorul si comentatorul de poezie Gheorghe Parja statura poetului cu acelasi nume: atent la modulatiile clipei si visand durate prelungi, de o solemnitate calda si traganata a rostirii, retras in singuratatea umbrateca de poarta maramureseana, dar deschis, ca si ea, spre lume, numarand generos toate fetele luminoase ale prejmei, dar neiertator cu cele intunecate. Averea dintre coperti merita prefirata vers dupa vers. (IRINA PETRAS)

Pentru poezie nu exista „tarziu”. Si chiar daca aparentele cronologice ma contrazic, imi place sa cred ca nici pentru poeti. Cu atat mai mult in cazul lui Gheorghe Parja, a carui poezie de factura dramatic-lirica, hranita de traditiile Maramuresului, dar si de sevele modernitatii, se situeaza dincolo de clipa, ca o marturie launtrica despre ce este fiinta poetului in orizontul istoriei. (LAURENTIU ULICI)

Desi prin venele poemelor lui Gheorghe Parja mai curge un suvoi din sangele traditionalistilor, sunetul pur al modernitatii izbuteste sa infranga cliseul, tot astfel cum picatura de apa gaureste piatra. In urma acestei tenacitati sfredelitoare, numai bijuterii naturale: imagini somptuoase, cristaline, precum florile de mina. Poetul rascoleste, in poemele sale, urmele stramosilor, in care ghicim genealogia fiintei in genere, cauta intruparile arhetipale ale predecesorilor, proslavind, in tonul unui imn decent, intreaga istorie vazuta nu atat ca o avalansa de evenimente, cat ca o surpare geologica a amintirilor. (RADU G. TEPOSU)