Calea Horegului - Dumitru D. Ifrim

Prezenta antologie s-a realizat dupa cartile: „O fuga a melancoliei” (Editura Albatros, 1983), „Lumi paralele” (Editura Continent XXI, 1999), „Graviora Forte” (Editura Lumina Lex, 2000), „Cartea Rozelor” (Editura Continent XXI, 2002), „Firul cu plumb” (Editura Continent XXI, 2004) si manuscrisul nepublicat (2005), cu titlul ales de mine, „Ceara si miere”. Am pastrat pentru prezenta antologie si cateva haiku-uri gasite in acest manuscris. Va urma o antologie a poemelor haiku si tanka publicate in carti si diverse reviste din tara si strainatate.

Nu am ales poemele dedicate mie si fetitei noastre, CLELIA-BYZANTION, acestea fiind deja ale cerului.

Am pastrat titlul sub care isi dorea sa-si publice toate poemele, asa cum spune intr-o nota in cartea de debut: „O fuga a melancoliei”, este numai o parte din ceea ce autorul gandeste ca va fi „CALEA HOREGULUI”.

Acest titlu m-a dus intotdeauna cu gandul la Muntele Horeb.

Este un drum pana acolo, o viata de om si o viata de poezie. S-au suprapus, si poezia si viata, au trait una din alta. In cele din urma poezia a invins.

„Traim din lumina si intunericul culorilor palimseste”, nota in 19 martie in acest ultim manuscris din 2005, in „Franturile” de ganduri si idei. Intr-un fel, toata poezia lui, melancolica, plina de o lumina ideala, venita de dincolo de lume, a fost un „cocor de matase”, cum spune in poemul „Ma voi intoarce mereu si mereu”.

O poezie a contrastelor dintre lumina si umbra, dintre matasea cocorului si dalta.

„Poezie in vis. Aceste versuri le ciopleam cu dalta pe pietrele dintre sinele de cale ferata. Tata, venind din directia opusa, m-a intrebat ce fac. Eu continuam sa cioplesc versurile, iar el citindu-le, zambea”.

Era lucid, impacat si stia ca se apropie ora cand „palimsestele sunt arse de intuneric”, cum nota in 23 iunie 2005, ora 22. 45. Ultima pagina din manuscris, un jurnal zilnic de poezie si viata, este scrisa de mine, dupa dictarea lui. M-a rugat sa pun si ora. Vroia sa stie cand pleaca din aceasta lume. Poate poezia inseamna si aceasta „exactitate” sublima, melancolia din lumea viitoare. Dincolo de ea, o carte.

Timpul – ruina sufletului meu

13 iulie 2005, ora 7. 15

„Am sa va spun cateva

cuvinte simple,

de pe partea cealalta

de fereastra noastra,

uitandu-ma spre pamant”.

Cecilia Bucur