Zoia Ceausescu, fata atipica a unui Dictator si ciudatele ei povesti sentimentale - Dan-Silviu Boerescu

Zoia Ceausescu, fata atipica a unui Dictator si ciudatele ei povesti sentimentale - Dan-Silviu Boerescu 

Colecția DESTINE vol. XX

Trei copii extrem de neasemănători au avut Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena. Cel puțin băieții nu au semănat deloc între ei. Iar fata, ei bine, fata a avut câte ceva de la fiecare dintre cei doi frați ai ei. Dacă Nicu a fost un veritabil playboy comunist, iar Valentin un tip cât se poate de studios, Zoia a fost nu doar o matematiciană meritorie, ci și o ființă pătimașă, o femeie care a iubit mult dar, aproape întotdeauna, în urma intervențiilor brutale ale mamei sale, obsedată de puritatea etnică dar și… socio-politică (!), a fost extrem de nefericită în dragoste.

Dincolo de conotațiile legate de numele ei de familie, povestea fetei lui Ceaușescu rămâne povestea tragică a unei femei a secolului XX care a fost atât de aproape de glorie și atât de departe de fericire…

‒     Copiii cuplului Nicolae și Elena Ceaușescu – detalii picante mai puțin cunoscute despre Nicu, Valentin și sora lor, matematiciana

‒     Zoia Ceaușescu și iubirile ei interzise: Petre Roman, Dan Vincze, Mihai Matei

‒     Căsătoria cu universitarul Mircea Oprean

‒     Relația cu scriitorul Petru Popescu, o simplă fantezie literară?

‒     O mamă dominatoare: Elena Ceaușescu

‒      Copiii familiei Ceauşescu – o poveste fără happy end

DESTINE CONTROVERSATE (20 VOLUME)

Marile personalități ale societății și culturii românești, din ultima sută de ani venind până spre contemporaneitate, au avut biografii și cariere care ascund încă multe secrete, dintre care unele pot deranja opinia publică pudibondă. Însă, cu toții, cei care au ținut capul de afiș al vieții publice au  trăit fiecare clipă intens, pătimaș chiar! De aici și încadrarea lor în categoria marilor români cu... DESTINE  CONTROVERSATE!

Dar, chiar dacă unele detalii pot părea șocante și contrazic violent miturile, zdruncinând uneori din temelii soclurile statuilor ridicate în subconștientul colectiv, de ce ne-am (auto)cenzura în continuare, făcându-le, practic, o mare nedreptate acestor oameni cu adevărat fabuloși, pe care nu vom înceta să-i iubim în continuare?