Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Văzătorul – Viața și petrecerea Prorocului Samuil

Văzătorul – Viața și petrecerea Prorocului Samuil

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Când vorbim despre sfinți, nu avem în vedere oameni în afara lumii, oameni ce au viețuit cândva, în trecut, ci pe cei ce viețuiesc și astăzi, care se împărtășesc de energia‑lucrarea curățitoare și, mai cu seamă, luminătoare și îndumnezeitoare a lui Dumnezeu. Prorocii sunt numiți „văzători”, „cei ce văd” deoarece ei le văd pe toate lămurit. Văd lămurit voia lui ­Dumnezeu, Îl trăiesc pe Dumnezeu, văd limpede energia‑lucrarea pronia­toare a lui Dumnezeu, prin care El ține lumea, Îl văd pe Dumnezeu în istorie și în natură. În vreme ce noi, din pricina întunecării minții noastre, le vedem pe toate întunecate, văzătorul le vede pe toate luminoase, ca unul ce are mintea (νοῦς) luminată. Trebuie să prețuim și să ne uimim de acest nume, „Văzătorul”, dat de popor lui Samuil. Prorocul Samuil era un om îndumnezeit și cu el se împlinea cuvântul lui David: „Cele nearătate şi cele ascunse ale înțelepciunii Tale mi‑ai arătat mie” (Psalmi 50:8). Sfinții văd și răutatea care există în inima noastră, precum și Harul lui Dumnezeu. Văd gândurile care ne chinuiesc, și de multe ori ni le vădesc pentru a ne îndrepta. Văd și boala minții și a inimii noastre, iar ca unii ce au știința de a tămădui și cunosc care sunt metodele terapeutice potrivite, fac tot ce le stă în putință, cu dragoste, pentru a ne vindeca. „Văzătorul” este un nume strâns legat de știința tămăduirii.” - Mitropolitul Ierótheos al Nafpaktosului și Sfântului Vlasie Alte titluri pentru Mitrop. IerótheosVlachos al Nafpaktosului (autor): Vremea lucrării (2022) , Bioetică şi bioteologie (2014) , Ştiu un om întru Hristos (2022) , Isihie şi teologie (2022) , Sfântul Paisie Aghioritul (2022) , Teologia post‑patristică și experiența bisericească a Sfinților Părinți (2022) , Pedagogia lui Dumnezeu (2023) , Psihoterapia ortodoxă (2022) , Dogmatica empirică după învățăturile prin viu grai ale Părintelui Ioannis Romanidis (Vol. II) (2022) , O noapte în pustia Sfântului Munte (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Mitrop. Ierótheos Vlachos Al Nafpaktosului
EdituraSophia
Anul Publicariiianuarie 2019
ISBN9789731367033
Pagini320
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
47.53RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Văzătorul – Viața și petrecerea Prorocului Samuil | Bookpedia