Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos

Viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos

Best price at Cartepedia.ro

38.79 RON
In Stock

Description

Oricât de mult am spune adevărul acesta, întotdeauna e totuși prea puțin spus: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnicăˮ. Acesta e darul cel mai de preț făcut de Dumnezeu oamenilor: Iisus Hristos, Mântuitorul, a cărui viață trebuie să ne fie lumină, călăuză și ancora sufletelor noastre, pentru a ajunge în Împărăția cerească. Cartea de față ne oferă un prilej minunat de a-L cunoaște pe Iisus, de a-L îndrăgi și a-L urma. Este scrisă atât de frumos, cu atâta drag, cu atâta har, încât ne poate insufla sentimente de iubire și prețuire nespusă față de Darul Domnului. Viața veșnică pare un basm desprins din cărțile pentru copii și totuși ea este singurul sens adevărat al existenței noastre. Și trebuie să învățăm cum să o dobândim. Cum altfel putem face acest lucru decât apropiindu-ne și atașându-ne în mod sincer de Iisus, singurul în stare să ne dăruiască împlinirea și fericirea noastră?

Key Specifications

Autor(i)Emanuel Copăcianu
EdituraBookstory
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9786069562000
Pagini336
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
38.79RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Viaţa şi învăţătura Mântuitorului Iisus Hristos | Bookpedia