Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Vă iubesc și mă rog pentru toți

Vă iubesc și mă rog pentru toți

Best price at Cartepedia.ro

Description

Sfântul Porfirie este un fenomen unic în istoria Bisericii nu doar pentru harismele neobișnuite, asceză tăinuită sau dragostea nemărginită, ci mai ales pentru învățătură să nemaiîntâlnită. Alungă de la noi frică de pedeapsa și iad, făcând din Hristos prietenul, fratele nostru… Ne sfătuiește să nesocotim patimile, să nu ne preocupe sinele cel rău, ci cel bun, să ne dăruim din tot sufletul, cu sârg, iubirii lui Hristos, îndreptându‑ne astfel spre o sfințire nesangeroasa, că în felul acesta nevoință, cu totul de trebuință, să se săvârșească acum din iubire, din recunoștință față de Dumnezeu. Mii de oameni și‑au găsit liniștea, îndreptarea, mântuirea mulțumită iubirii pe care sfântul le‑a împărtășit‑o. Ucenic al Iubirii, cu dragoste și rugăciune față de toți, în uitare de sine, a lăsat focul dumnezeiesc să‑i ardă ființă, arătându‑se călăuză noastră a tuturor spre Hristos. Neîndoielnic, Sfântul Porfirie rămâne un mare dar trimis de Dumnezeu omului contemporan aflat în confuzie și necazuri! Alte titluri pentru PorfirieKavsokalyvitul (autor): O să vă spun... (2023) , Sfaturi despre creșterea și educarea copiilor (2022) , Cuvinte despre rugăciune și pocăință (2022) , Cuvinte despre viața duhovnicească (2022) , Cuvinte despre boală și mângâiere (2022) , Bucuria lui Hristos te va tămădui (2022) , Sfaturi pentru viața de familie (2022) , Când voi pleca, voi fi mai aproape de voi (2023) , Strigați-mă, și vă voi ajuta! (2022) , Când vine Hristos în inimă, viața ți se schimbă (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Porfirie Kavsokalyvitul
EdituraSophia
Anul Publicariimartie 2021
ISBN9789731367866
Pagini368
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.10RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Vă iubesc și mă rog pentru toți | Bookpedia