Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Un alt Bolintineanu

Un alt Bolintineanu

Best price at Librariadelfin.ro

31.72 RON
In Stock

Description

Un alt Bolintineanu - Ganduri despre natura poeziei (Mihai Dinu) Fiecare nouă carte publicată până acum de Mihai Dinu a uimit prin originalitatea absolută a viziunii autorului în materia aleasă, ca şi prin strălucirea unei demonstraţii impecabile. Dacă adăugăm faptul că tratatele fundamentale scrise de el acoperă domenii umaniste extrem de variate, înţelegem de ce o expectativă febrilă se instalează la orice nou volum semnat de autor. Cel de faţă, consacrat – aparent – poeziei lui D. Bolintineanu, merge pe aceeaşi linie şi vizează în aceeaşi măsură efectul surpriză. "După analize esenţiale consacrate versificaţiei (Ritm şi rimă în poezia românească, E uşor a scrie versuri…), etimologiei (Personalitatea limbii române), filosofiei (Chronosofia) sau istoriei literare în latura ei primordial poetică (Bătrânul poet dintâi – incursiune în poezia şi poetica dosofteiană), a venit de astă dată rândul unui experiment inedit şi ingenios, puţin obişnuit la un teoretician. Ca de cele mai multe ori până acum, Mihai Dinu ajunge la esenţial pe o cale paradoxală." Mihai Zamfir

Compare 1 Store

Librariadelfin.roLOWEST
31.72RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Un alt Bolintineanu | Bookpedia