Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Umbra vîntului

Umbra vîntului

Best price at Cartepedia.ro

54.95 RON
In Stock

Description

Ediția 2013 Ne aflăm în Barcelona anului 1945. Într-o dimineață cețoasă, domnul Sempere, proprietar al unui anticariat din inima orașului vechi, își duce fiul, Daniel, la Cimitirul Cărților Uitate, o clădire impunătoare, veche și sumbră, plină de volume ale unor autori necunoscuți sau uitați, cărți aduse de oameni care au ținut să le ferească de părăsire, de indiferență sau de la dispariție. Potrivit tradiției, cine intră pentru prima oară trebuie să adopte o carte. Dintre miile de tomuri, Daniel se simte atras de Umbra vîntului de Julian Carax, un roman misterios pe care, ajuns acasă, îl citește în aceeași noapte dintr-o suflare. În anii următori, Daniel se pomenește implicat într-o serie de intrigi și de crime, trecînd prin numeroase primejdii pentru a salva cartea de anumite persoane. În același timp, el se lansează în cercetarea amănunțită a biografiei autorului, cel puțin la fel de enigmatică și de stranie precum romanele sale. Alte titluri pentru Carlos RuizZafón (autor): Jocul îngerului (Vol. 2) (2023) , Umbra vîntului (Vol. 1) (2023) , Palatul de la Miazănoapte (2023) , Labirintul spiritelor (Vol. 4) (2018) , Marina (2018) , Pachet Seria Cimitirul cărților uitate (Incomplet) (2022) , Orașul de abur (2022) , Prizonierul cerului (Vol. 3) (2014) , Luminile din septembrie (2017) , Prințul din negură. Ediția 2017 (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Carlos Ruiz Zafón
EdituraPolirom
Anul Publicariiaugust 2013
ISBN9789734635825
Pagini488
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
54.95RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Umbra vîntului | Bookpedia