Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ultimul cuvânt. În dialog cu Alexandru Ștefănescu

Ultimul cuvânt. În dialog cu Alexandru Ștefănescu

Best price at Cartepedia.ro

29.60 RON37.00-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

„Firul roșu" al vieții mele e împletit, de fapt, din mai multe „fire": sensibilitatea de stânga și adeziunea față de marea literatură. Prima a căzut la noi în desuetudine, a două a ajuns mai degrabă lăudată decât citită. Sunt un personaj atipic, izolat în opțiuni „inoportune". (…) Fără a-mi fi tăinuit vreodată evreitatea, am rămas necredincios și nepracticant. Nu m-am dezis de moștenirea iluministă laică, potrivit căreia toate religiile le inventaseră oamenii, spre a-și compensa necazurile, bolile și moartea. M-am considerat mereu ateu. Pe măsura maturizării m-am apropiat însă de înțelepciunea marilor religii, încercând de câteva ori să comentez ambele Testamente biblice. La bătrânețe mă aflu în miezul aceluiași paradox: recitesc Biblia la fiecare nouă traducere-editare, cu sublinieri conștiincioase; și, totodată, rămân convins că cele două Testamente sunt creații umane, ele și celelalte „texte sacre". Necredinciosul poate aprofunda orice fel de credință. (I.I.) Alte titluri pentru IonIanoşi (autor): Izvoare biblice (2023) , Dostoievski. Tragedia subteranei - Dostoievski și Tolstoi. Poveste cu doi necunoscuți (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Ion Ianoşi
EdituraTrei
Anul Publicariinoiembrie 2018
ISBN9786064005434
Pagini208
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
29.6037.00-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Ultimul cuvânt. În dialog cu Alexandru Ștefănescu | Bookpedia