Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Trei inele. O poveste despre exil, narațiune și destin

Trei inele. O poveste despre exil, narațiune și destin

Best price at Cartepedia.ro

15.07 RON15.86-5%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Carte de memorialistică, biografie şi, totodată, un erudit exerciţiu de istorie şi critică literară, Trei inele spune poveştile a trei scriitori exilaţi care, analizând opere clasice ale literaturii, au creat la rândul lor capodopere: Erich Auerbach, filologul evreu refugiat din Germania lui Hitler la Istanbul, unde şi-a scris principalul studiu asupra literaturii occidentale, Mimesis, François Fénelon, arhiepiscopul francez din secolul al XVII-lea care a fost repudiat din cauza Peripeţiilor lui Telemah, o ingenioasă continuare a Odiseei şi cea mai citită carte în Europa timp de o sută de ani, şi W.G. Sebald, romancierul german autoexilat în Anglia ale cărui naraţiuni sinuoase explorează temele odiseice ale dislocării, nostalgiei şi despărţirii de casă. Acestor trei istorii li se adaugă povestea celor două cărţi scrise de Daniel Mendelsohn despre saga familiei sale marcate de Holocaust şi de aceeaşi Odisee. O carte despre exil şi destin ca temă literară, despre felul cum experienţa personală a exilului se transformă în poveste, într-o naraţiune exemplară. Alte titluri pentru DanielMendelsohn (autor): O odisee (2019) , Cei dispăruți. În căutarea a şase dintre cei şase milioane (2021) , Alte titluri pentru PetruIamandi (traducator): Focurile cerului (Vol. 5) (2013) , Recviem (2013) , Zbor periculos (2013) , O singură clipă (2013) , Ars (2014) , No Surrender. Nerenunţare (2014) , Am auzit un evreu irlandez (2016) , Răzbunare ancilară (Vol. 1) (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Daniel Mendelsohn
EdituraPolirom
Anul Publicariidecembrie 2021
ISBN9789734687992
Pagini168
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.0715.86-5%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Trei inele. O poveste despre exil, narațiune și destin | Bookpedia