Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Totul va fi bine!

Totul va fi bine!

Best price at Cartepedia.ro

Description

Emily Joy nu-şi găseşte niciodată liniştea. Medic generalist cu o familie tot mai mare, cu un soţ care are o viziune cam sumbră asupra vieţii şi cu un cabinet plin de pacienţi, ea a fost cruţată de monotonia serilor petrecute cu un pahar de vin în mână şi cu un singur gând în minte: cel de a se concentra la temele şcolare de a doua zi ale copiilor.   Cu toate acestea, conducându-i pe cititori într-o călătorie emoţionantă, deseori amuzantă care porneşte din curtea unui spital din agitata Sierra Leone, ţară pe atunci sfâşiată de războiul civil, pentru a-i duce tocmai în mijlocul haosului familial din bucătăria unei locuinţe obişnuite, autoarea îşi propune cu hotărâre să descopere însuşi sensul existenţei şi concluzionează că, oricât am filozofa, numai satisfacerea necesităţilor de bază ale vieţii ne face fericiţi.   Cartea ei, Totul va fi bine! Manualul optimistului desăvârşit, este o lectură obligatorie pentru oricine s-a întrebat vreodată care-i sensul existenţei sale, dar a fost prea ocupat pentru a-l descoperi. Alte titluri pentru BiancaRizzoli (traducator): Celebrări (2023) , Despre lumea aceasta şi despre alte lumi (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Emily Joy
EdituraHumanitas
Anul Publicarii2012
ISBN9789735024710
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
27.10RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Totul va fi bine! | Bookpedia