Talcuire la Cantarea Cantarilor - Sfantul Nil Ascetul

„Cartea Cantarii Cantarilor se aseamana unei femei care straluceste de frumusete si care isi sporeste frumusetea naturala printr-o podoaba de mult pret, dar care este cuvioasa in purtare, iar in ascuns, are dispozitii potrivnice foarte infatisarii exterioare. Caci privirea asupra unei asemenea femei starneste pofta celor desfranati, cercarea insa vadeste cumintenia ei, care nu se potriveste cu cortul cel dinafara. Tot asa si cu cartea de fata: expresia, intocmita intr-o forma mai erotica, pare ca este ademenirea poftei pentru cei neinvatati, dar cugetul, descoperind celor ce se apropie austeritatea tainelor, face usor de primit dificultatea intelesurilor, prin farmecul expresiei si imita femeia care se foloseste de frumusete ca de un mestesug pentru invatarea infranarii la cei tineri, luand forma frumusetii, dar iconomisind invatatura.

Caci femeia, care rapeste prin simpla privire si care starneste un dor arzator, cu usurinta misca mintea celor rapiti de ea oriincotro voieste, punand stapanire pe cei care sunt dispusi spre patima si care de voie rabda robia pentru bucurarea de vederea celei dorite; caci dragostea fata de cea care le porunceste le usureaza lor osteneala poruncilor si ei socotesc jugul robiei lor usor, avand tirana constrangerea dispozitiei lor patimase. La fel si aceasta carte care ne sta inainte, cugetul ei atrage cu usurinta pe cititori spre primirea ei, fermecandu-i prin expresia seducatoare, dar convingandu-i sa se supuna cuviosiei contemplatiei, conducandu-i cu indemanare de la litera parutei patimi la mistagogia dogmelor semnificate.”

Sfantul Nil Ascetul, Talcuire la Cantarea Cantarilor, Prolog 1-2.