Strigonia virala - Mihai Surubaru

De cate ori nu te duc pasii in locuri pe care parca le-ai mai vazut candva? Asa s-a intamplat ca, nu stiu pe ce cai, evident misterioase, m-am trezit la Cairo, in Muzeul de Istorie. In forfota din muzeu, printre statui cu regine cu barba si oameni cu cap de animale, printre sarcofage din granit rosu, pe care nici azi nu le putem taia decat cu freza cu diamante! Foarte multe statui ale marelui Ramses al II-lea erau cu piciorul stang inainte, ca si cum ar vrea sa paseasca. Tot admirand „barbatul stelelor” simt o muscatura puternica in ceafa – scot un urlet multiplicat de ecoul ce se strecura printre vestigiile misterioase. Intorc brusc capul si-l vad pe Anubis, care avea o fata vinovata ce parea ca nu vede, nu aude! Imediat s-a pornit alarma si m-am trezit inhatat de doi razboinici voinici care ma acuzara de „profanare de morminte”.

Le explic ca eu sunt victima, ca am fost muscat de ceafa de Anubis! „Te-ai muscat singur de ceafa si acum dai vina pe Zeul Anubis!

Ce interes ar avea un zeu sa muste un turist de ceafa! Te-ai muscat singur!” racni la mine directorul muzeului.  Eram banuit de auto-vampirism. Am fost incatusat si dus de urgenta la Laboratorul de Cercetari si Analize – mi-au facut ADN-ul, analizele Wasserman, mi-au scanat craniul si  l-au transpus in 3D! Concluzia a fost ca sunt clinic sanatos, ca nu am suferit de poliomelita si TBC, ca nu am cazier, ca nu am chinuit animale in copilarie si ca nu sunt canibal! In privinta automuscaturii de ceafa, s-a constatat ca nu se poate trage o concluzie precisa: „Desi subiectul nu-si intoarce mandibula dupa ceafa, s-ar putea sa aiba totusi anumite abilitati misterioase! Se recomanda ca atunci cand viziteaza Muzeul din Cairo sa poarte botnita din toval si sa fie insotit de minimum doi gardieni inarmati cu pistoale electrice si veste antiglont!” Vestea a inconjurat rapid tot orasul Cairo. Nici un taximetrist nu voia sa ma transporte, iar caii trasurilor Primariei se ridicau in doua picioare, nechezand speriati, si-o rupeau la fuga! Norocul meu ca un pachebot fluvial, probabil cel in care s-a comis oribila crima descrisa cu lux de amanunte de Agatha Christie in „Moarte pe Nil”, a ancorat chiar atunci si, necunoscand pericolul, m-a luat la bord – uite asa am facut o croaziera pe Nil si-am vizitat Teba, Menfisul si Asuanul! De multe ori tot raul spre bine! Oare Anubis anticipase happy-end-ul?

Cand rasuflu usurat, simt o lovitura puternica in crestetul capului – era Horus, iar Sfinxul asista impasibil si complice!