Steaua, de la CSA la FCSB - Dan-Silviu Boerescu

In mai 1986, Mircea Crisan spunea un banc la Europa Libera: „Cine a castigat trofeele in fotbalul european in primavara asta? … Pai, echipele astea care au mai multa energie!!!“. Aluzia era evidenta. Dupa ce, pe 26 aprilie, explodase un reactor atomic la Cernobil, provocand cel mai grav accident nuclear din istorie si o degajare imensa de energie, pe 2 mai, Dinamo Kiev surclasa Atletico Madrid in finala Cupei Cupelor, iar cinci zile mai tarziu, pe 7 mai, la Sevilia, pe Estadio „Ramon Sanchez Pizjuan”, in tribunele caruia luase loc inclusiv regele Spaniei, Juan Carlos, Steaua Bucuresti producea o imensa surpriza si triumfa in Cupa Campionilor Europeni in fata celebrei FC Barcelona. Intre timp, norul atomic survolase deja Romania…

Dar cine este, de fapt, Steaua Bucuresti? CSA sau, asa cum spune si UEFA, FCSB? Sau „Faci Ce Spune Becali“? Cui apartine palmaresul din 1947 (cand un grup de ofiteri ai Armatei Regale infiinta o echipa de fotbal militara) si pana in 1998 (cand incepea privatizarea formatiei)? Cine este totusi clubul care detine alt palmares, cel din 2003 si pana azi? Cum e posibil ca un al treilea palmares, cel din perioada 1998–2003, sa fie al nimanui?

Dincolo de toate aceste controverse raman meciurile, antrenorii si fotbalistii de legenda, cei 101 magnifici din aceasta carte, de la „Top“ Voinescu la Helmuth Duckadam sau de la Emerich Jenei la Anghel Iordanescu, venind pana la Florinel Coman, Darius Olaru & Co. Dar si lacrimile unui copil de patru ani, care a jurat, in fata unui televizor alb-negru din vecini, ca va iubi mereu culorile ros-albastre, pentru ca „Steaua sa nu mai piarda niciodata”!