Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Spălarea creierului. Știința manipulării

Spălarea creierului. Știința manipulării

Best price at Cartepedia.ro

35.00 RON
In Stock

Description

De-a lungul istoriei, oamenii au încercat să influențeze și să controleze gândurile semenilor lor. Din momentul în care a fost inventat, la sfârșitul războiului din Coreea, termenul spălarea creierului a devenit parte a culturii populare, a slujit drept subiect de anecdote și a fost exploatat pentru crearea unor titluri de presă senzaționale. Totodată, a constituit și subiectul unor dezbateri savante, cu participarea unor specialiști din numeroase domenii, cum ar fi istorie, sociologie, psihologie și psihoterapie. Dar până acum a lipsit o componenta esențiala din aceste discuții și anume o referire serioasă la știința care studiază creierul omenesc. Descrierile modului în care opiniile pot fi schimbate, fie prin persuasiune, prin înșelăciune sau prin forță, au fost aproape în întregime de factură psihologică.   În Spălarea creierului, Kathleen Taylor reunește pentru prima oară neuroștiința si psihologia socială. Servindu-se de o proză elegantă și accesibilă și apelând la numeroase exemple și studii de caz, autoarea examinează problemele etice generate de efectuarea experimentelor asupra subiecților umani, ținând cont de limitările modelelor din lumea animală, pentru a se ocupa apoi și de implicațiile înspăimântătoare ale unor astfel de cercetări. Kathleen Taylor explorează de asemenea istoria manipulării gândurilor și arată cum aceasta continuă să existe în jurul nostru, de la marketing la televiziune, trecând prin politica și educație.   Alte titluri pentru DoinaDoru (traducator): Povestea incredibilă a lui Enzo (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Kathleen Taylor
EdituraParalela 45
Anul Publicarii2014
ISBN9789734720132
Pagini400
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
Spălarea creierului. Știința manipulării | Bookpedia