Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sfântul tuturor celor văzute și nevăzute

Sfântul tuturor celor văzute și nevăzute

Best price at Cartepedia.ro

32.90 RON41.12-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

De la autoarea distinsă anul acesta cu Margaret A. Edwards Award, pentru contribuția inestimabilă adusă literaturii pentru adolescenți și tineri, vine un nou roman captivant despre prietenie, iubire și descoperirea de sine. Nu ştii niciodată ce-ţi rezervă viaţa — viitorul nu poate fi distrus, căci n-a apucat încă să se materializeze. Acum, te plimbi singur printr-o pădure întunecată, pentru ca, mai apoi, să te trezeşti în faţa a ceva uluitor şi neaşteptat, peste care n-ai fi dat niciodată, dacă n-ai fi continuat să străbaţi pădurea. Cum ar fi un nou prieten, pe care ţi se pare că-l cunoşti de-o viaţă. Sau o amintire pe care n-o vei uita vreodată. Sau poate un carusel. Sydney s-a simțit mereu invizibilă.   Peyton, fratele ei, a fost mereu copilul vedetă al familiei, primind toată atenția, și, în ultima vreme, toate motivele de îngrijorare. Comportamentul lui nesăbuit a culminat cu un accident de mașină și o condamnare la închisoare, care o distruge sufletește pe Sydney, forțând-o să-și caute locul atât în cadrul familiei sale, cât și în lume.   Fă cunoștință cu familia Chatham, iubitoare și în același timp haotică, dar care o acceptă imediat pe Sydney. Așa îl întâlnește pe Mac, un băiat grijuliu, protector și atent, care, pentru prima dată în viață, o face să nu se mai simtă invizibilă. Alte titluri pentru SarahDessen (autor): O dată pentru totdeauna (2020) , Un cântec pentru tine (2020) , La drum împreună (2021) , Alte titluri pentru Iris ManuelaAnghel (traducator): Celula Marriot (2018) , Călărețul de aramă (Vol. 1) (2018) , La adăpostul nopții vântul ne va purta înapoi acasă (2019) , Waffen-SS. Armata lui Hitler în război (2020) , Grădina de vară (Vol.3) (2021) , Heart bones (2021) , Lebăda Neagră din Paris (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Sarah Dessen
EdituraEpica Publishing
Anul Publicariidecembrie 2017
ISBN9786068754369
Pagini300
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
32.9041.12-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sfântul tuturor celor văzute și nevăzute | Bookpedia