Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Sfinţii Părinţi despre credință, nădejde și dragoste

Sfinţii Părinţi despre credință, nădejde și dragoste

Best price at Cartepedia.ro

9.70 RON
In Stock

Description

Fără credința cea dreptmăritoare în Sfânta Treime, nu este cu putinţă mântuirea creș­tinului. Fără nădejde în Dumnezeu, orice om se îndreaptă spre adâncul pierzării. La aceste două virtuți de temelie ale viețuirii creștine, Sfinții Părinți adaugă o a treia, care le întrece pe celelalte două: dragostea, ce își are izvorul în Însuși Hristos. Cartea de față cuprinde sfaturi folositoare ale Sfinților Părinți din vechime, dar și ale unor vestiți trăitori din vremea noastră, despre taina credinței ortodoxe cea de necuprins cu mintea, constituindu‑se într‑un îndrumar duhovnicesc de mult preţ pe calea mântuirii creștinului în lumea tot mai confuză a zilelor noastre. O carte folositoare de suflet, așadar, ce poate fi socotită cu adevărat de căpătâi pentru fie­care dintre noi. Alte titluri pentru GheorghiţăCiocioi (traducator): Cum să ne rugăm ca să ne asculte Dumnezeu rugăciunea (2023) , Condotiera (2022) , Minunile icoanei Maica Domnului din Vladimir (2022) , Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a (2022) , Minunile icoanei. Maica Domnului de la Poceaev (2022) , Judecata de apoi. Viaţa de după moarte (2022) , Minunile icoanei „Maica Domnului de la Kazan" (2022) , Cea mai scurtă cale către rai. Nu judeca și nu vei fi judecat (2014) , Catehismul ortodox (2022) , Fericita Pelaghia, ucenica Sfântului Serafim de Sarov (2022) ,

Key Specifications

EdituraDe Suflet
Anul Publicariiaprilie 2018
ISBN9786068633299
Pagini160
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
9.70RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Sfinţii Părinţi despre credință, nădejde și dragoste | Bookpedia