Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Semnalul de alarmă. De ce pandemia a scos la iveală slăbiciunea Vestului și care ar fi remediile

Semnalul de alarmă. De ce pandemia a scos la iveală slăbiciunea Vestului și care ar fi remediile

Best price at Cartepedia.ro

Description

Criza provocată de pandemie se dovedeşte a fi un test pentru democraţiile occidentale – în timp ce unele arată că sînt capabile să-i facă faţă, multe altele înregistrează eşecuri. Pornind de la slăbiciunile guvernelor occidentale pe care pandemia de COVID-19 le-a scos în evidenţă, John Micklethwait şi Adrian Wooldridge fac o amplă analiză a decăderii Vestului în raport cu Estul asiatic. Începuturile acestui declin, ne arată autorii, trebuie căutate încă în anii 1960, odată cu degradarea a ceea ce anterior fusese o veritabilă artă a guvernării. De atunci incompetenţa şi corupţia unui aparat birocratic din ce în ce mai mare şi mai greoi au tot crescut, iar nemulţumirile cetăţenilor faţă de serviciile publice, în frunte cu sistemele de sănătate şi educaţie tot mai deficitare, s-au acumulat. În final, autorii schiţează un plan detaliat pentru o guvernare mai bună, în aşa fel încît liderii occidentali să poată face faţă cu mai mult succes provocărilor cu care se vor confrunta în viitor. Alte titluri pentru JohnMicklethwait (autor): Compania (2023) , Alte titluri pentru AdrianWooldridge (autor): Compania (2023) , Aristocrația talentului (2022) , Alte titluri pentru CristinaTache (traducator): Clonele (2019) , Prizonierii istoriei. Ce ne spun monumentele celui de-al Doilea Război Mondial despre istoria noastră și despre noi înșine (2021) , Grupul meu de terapie. Cum mi-au salvat viața un psihoterapeut și niște necunoscuți (2021) , Lion (2023) , Pachet Premium 12 - Yolo Readers (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)John Micklethwait, Adrian Wooldridge
EdituraPolirom
Anul Publicariiaprilie 2021
ISBN9789734684045
Pagini184
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Semnalul de alarmă. De ce pandemia a scos la iveală slăbiciunea Vestului și care ar fi remediile | Bookpedia