Scurta istorie a timpului. De la Big Bang la gaurile negre - Stephen Hawking

Nici o carte de stiinta nu s-a bucurat vreodata de popularitatea Scurtei istorii a timpului: timp de mai bine de patru ani s-a aflat pe lista de bestselleruri din The Sunday Times, mai mult decat orice alta carte. 

     Explicatia acestui succes tine de natura intrebarilor pe care le pune aici Stephen Hawking, unul dintre cei mai mari savanti contemporani, devenit, alaturi de Einstein, un simbol al stiintei: Cum s-a nascut universul?

    Este timpul reversibil? Este spatiul nemarginit? Exista si alte dimensiuni spatiale, care scapa perceptiei noastre? Arta lui Hawking e de a gasi imagini intuitive, pregnante, prin care stimuleaza fantezia si curiozitatea oricarui cititor, fie ca este sau nu initiat in fizica fundamentala.

    „De unde vine universul? Cum si cand a inceput? Va ajunge la un sfarsit, si daca da, cum? Acestea sunt intrebari care ne intereseaza pe toti.

     Stiinta moderna a devenit insa atat de tehnica, incat numai un numar foarte mic de specialisti sunt capabili sa stapaneasca matematica utilizata pentru descrierea lor. 

    Totusi, ideile de baza privind originea si soarta universului pot fi enuntate fara utilizarea matematicii, intr-o forma pe care o pot intelege oamenii care nu au educatie stiintifica. Este ceea ce am incercat sa fac in aceasta carte.“ 

 Fragment:

   Pe de alta parte, poti sa infirmi o teorie gasind doar o singura observatie care nu corespunde prezicerilor sale.

   Asa cum a subliniat filozoful stiintei Karl Popper, o teorie buna se caracterizeaza prin faptul ca face un numar de predictii care pot fi, in principiu, contrazise sau falsificate de observatie.

   De fiecare data cand se observa ca noile experimente corespund prezicerilor, teoria supravietuieste, iar increderea noastra in ea creste; dar daca se gaseste vreodata o noua observatie care nu corespunde, trebuie sa abandonam sau sa modificam teoria.

   Cel putin asa se presupune ca se intampla, dar intotdeauna poti sa pui la indoiala competenta persoanei care a facut observatia.

   In practica, adeseori se intampla ca o noua teorie aparuta este in realitate o extindere a teoriei anterioare.