Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Scrisoare către o națiune creștină

Scrisoare către o națiune creștină

Best price at Cartepedia.ro

Description

În octombrie 2006, Scrisoare către o națiune creștină a ajuns pe locul 7 de pe lista bestsellerurilor alcătuită de publicația The New York Times. Un fapt cu totul remarcabil dacă avem în vedere că autorul se adresează într-un mod critic unei majorități – cea a credincioșilor creștini din Statele Unite. Astfel ne putem da seama că Sam Harris este citit atât de cei care îi împărtășesc viziunea, cât și de aceia care îi resping ideile și argumentele.   Folosind armele adversarilor săi (precum referirile la scripturi), autorul combate pretențiile intelectuale și morale ale religiei și insistă asupra faptului că fanatismul religios rămâne cel mai mare pericol al lumii actuale. Nu întâmplător a decis să scrie prima carte pe această temă imediat după tragicele evenimente din 11 septembrie 2001. Alte titluri pentru SamHarris (autor): Cum poate determina știința valorile umane. Peisajul moral (2018) , Despre minciună (2020) , Liber arbitru (2019) , Cei patru călăreți (2020) , Alte titluri pentru IustinaCojocaru (traducator): Al treilea Iisus (2013) , Cele şapte legi spirituale din yoga (2013) , Avantajul de a avea două secunde în avans (2013) , Liber să înveți (2022) , Ghid complet de medicină chineză (2014) , Terapia de 30 de minute pentru managementul furiei (2016) ,

Key Specifications

Autor(i)Sam Harris
EdituraCurtea Veche
Anul Publicariimartie 2020
ISBN9786064404756
Pagini96
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
33.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Scrisoare către o națiune creștină | Bookpedia