
Scena bolnavă
Best price at Cartepedia.ro
Description
Scena bolnavă. Comandă acum cartea online scrisă de Philippe Beaussant și apărută la editura Tracus Arte. Philippe Beaussant este unul dintre promotorii mişcării de redescoperire a codurilor şi practicilor interpretative ale muzicii vechi europene şi ale teatrului secolelor al XVII-lea şi al XVIII-lea. Din această perspectivă a iniţiatului, cartea de faţă este o radiografie a stării de deriziune în care se află opera şi teatrul la ora actuală, în întreaga lume. Obsesia originalităţii şi a actualizării cu orice preţ a unor opere clasice a dus la apariţia unor montări scenice deformatoare, vădit inadecvate. Pentru acest tip de abuzuri spectaculare, Beaussant lansează o sintagmă foarte reuşită, aceea de malscène. Efectul de omonimie - malscène / malsaine - face ca în această formulă să fie cuprins mesajul întregii cărţi. În limba franceză, femininul malsaine are înţelesul de "vătămătoare" sau "bolnavă". Astfel, toate atitudinile şi acţiunile de desfigurare a capodoperelor, care se comit, de o vreme încoace, în arta - devenită industrie - a spectacolului, constituie un fenomen de "îmbolnăvire a scenei". Anca Daniela MIHUŢ