Sapte negri si misei

Description

Limuzina neagra a franat o clipa la poarta cimitirului, apoi a pornit pe aleea principala oprind dupa doar cativa zeci de metri. Pe bancheta din spate, un batran stafidit statea alaturi de un tip solid imbracat la costum negru: – S-a rezolvat jimmy? – Da, mister Jordache. Este suficient sa dezlipiti colantul. – Am nevoie de sprijinul tau, dragul meu. Sunt cativa pasi de facut pana acolo si ieri am implinit 90 de ani. Nu prea ma mai tin picioarele… – Vreti sa scot scaunul? – Nu, nu-mi place sa stau in el, ma transforma intr-un mosneag invalid! Ma voi sprijini in baston si de umarul tau. Cei doi au coborat, dar drumul a durat mult, desi au facut doar cativa metri. Cand au ajuns in fata unui mic monument, batranul a gangavit: – Aici? nu mai vad asa bine… – Da, acesta este. Vreti s-o fac eu? – Nu, o fac eu! Cu mana mea! Lasa-ma singur o clipa, baiete. Costumul negru s-a indepartat doi-trei pasi si mosneagul a atins piatra funerara cu o mana tremuratoare. Sculptat in ramura, era un nume: RODICA IORDACHE, 1965-2020. Degetele nesigure au gasit colantul, l-au dezlipit cu o miscare lenta si a aparut inca un nume: ALEXANDRU IORDACHE, 1960-2020, Ochii albastri ai batranului s-au atintit mult timp pe mormant: – Te-am iertat demult, tata…