
Saga dinastiei de Habsburg. De la Sfântul Imperiu la Uniunea Europeană
Best price at Cartepedia.ro
Description
„Dacă există o dinastie care să întrupeze Europa, aceea este Casa de Habsburg", scrie Jean des Cars în debutul acestei cavalcade pasionante prin istoria zbuciumată a Europei. Destinul prodigios al Habsburgilor începe, în cheie minoră, în secolul al XI-lea, într-o fortăreață situată în cantonul elvețian Aargau, prinde aripi în 1273, odată cu alegerea, cu totul neașteptată, a contelui Rudolf de Habsburg ca împărat al Sfântului Imperiu German, și își încheie epopeea monarhică la Schönbrunn, pe 11 noiembrie 1918, când Carol al IV-lea semnează actul de renunțare la coroana imperială a Austriei. Vreme de șapte secole, Habsburgii au dominat o mare parte a Europei, a Orientului Apropiat și a Americii de Sud. Cuceritorul Carol Quintul, reformatoarea Maria Tereza, Franz Joseph și legendara sa soție Sisi, Zita, suverana datoriei, sunt doar câteva dintre figurile emblematice ale acestei familii excepționale, care a marcat istoria. Neîndoielnic, dispariția lor semnalează prăbușirea unei lumi, dar numele lor rămâne veşnic sinonim cu înflorirea artelor, grandoarea politică și identitatea europeană. Pentru alcătuirea acestui volum incitant, în care faptul istoric documentat se întâlneşte fericit cu excursul jurnalistic profesionist şi bine calibrat, dar şi cu o anecdotică încântătoare, Jean des Cars, talentat raconteur şi recunoscut cronicar al marilor monarhii europene, a consultat arhive, a vizitat toate locurile-reper ale dinastiei, a realizat interviuri şi a cules mărturiile inedite ale împărătesei Zita şi ale arhiducelui Otto de Habsburg. Alte titluri pentru Jean desCars (autor): Saga dinastiei Romanov (2023) , Sissi. Împărăteasa Austriei (2024) , Povestea Vienei (2023) , Saga favoritelor (2022) , Saga dinastiei de Windsor (2018) , Ludovic al II-lea al Bavariei sau Regele nebun (2018) , Regina Elisabeta a II-a (2019) , Franz Joseph și Sisi. Datoria și rebeliunea (2020) , Cupluri tragice ale istoriei (2022) , Charles, Camilla și Diana (2023) ,