Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Resistance. Războiul nostru

Resistance. Războiul nostru

Best price at Cartepedia.ro

Description

Când naziştii au ocupat Parisul în 1940, Agnés Humbert, respectabil istoric de artă, a dat dovadă de un curaj nebunesc şi de o credinţă oarbă. Împreună cu o mână de colegi de-ai săi, de o distincţie remarcabilă, de la Muzeul Omului din Paris, ea a ajutat la întemeierea uneia dintre primele grupări organizate ale Rezistenţei franceze. Reţeaua de la Muzeul Omului a fost extrem de eficientă, însă a avut parte de un destin tragic. În 1941, mulţi dintre membrii săi, printre care şi charismaticul Boris Vildé şi Agnés însăşi, au fost trădaţi şi deferiţi Gestapoului, iar apoi arestaţi. Cartea reprezintă jurnalul secret al lui Agnés Humbert şi descrie cursul evenimentelor în această tulbure perioadă istorică; arestarea ei, perioada petrecută în mai multe închisori din Franţa şi din Germania, tratamentul inuman la care a fost supusă, munca silnică pe care a executat-o, toate acestea sunt descrise şi examinate "la cald", pe măsură ce evenimentele se derulează. Resistance a fost publicată pentru prima oară la Paris, în 1946, sub titlul Războiul nostru (Notre guerre) şi reprezintă aşadar testamentul unei femei neîmbânzite, precum şi un tribut adus sacrificiului de sine şi curajului atâtor camarazi de-ai ei, care nu au supraviețuit acestor dure încercări. Alte titluri pentru IleanaCantuniari (traducator): Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri (2024) , Curierul de sud / Zbor de noapte / Pilot de razboi / Pamint al oamenilor (2013) , Cenușăreasa. Basmele copilăriei (2013) , Grădinile luminii (2023) , Saga dinastiei Romanov (2023) , L’Année du Roi / The King’s Year (2013) , Dicţionar de simboluri (2024) , Frumoasa poveste a Micului Prinț. Ediţie aniversară 70 de ani (2014) , Micul prinţ (2014) , Primejdii în regat (2014) ,

Key Specifications

Autor(i)Agnes Humbert
EdituraRAO
Anul Publicariinoiembrie 2010
ISBN9786068251165
Pagini320
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.99RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Resistance. Războiul nostru | Bookpedia