Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Religia inimii

Religia inimii

Best price at Cartepedia.ro

19.40 RON
In Stock

Description

Iubite cititor, prin lucrarea pe care o ții în mâini, autorul își propune să te îndrume în universul învățăturii Bisericii Ortodoxe. Într-un limbaj simplu și accesibil, Episcopul Aleksandr Mileant te va instrui pas cu pas cu privire la adevărurile și tainele lumii materiale, dar și ale celei nevăzute. Dat fiind gradul ridicat de analfabetism religios în rândurile creștinilor noștri, îndrăznește să vezi această lectură ca pe o provocare, ca pe o „aventură” spirituală menită să treacă treptat într-un minunat pelerinaj duhovnicesc. Așadar, vei trece prin toate treptele inițierii creștine. Negreșit, te vei bucura dacă vei descoperi că cunoști învățăturile expuse în paginile acestei cărți. Totuși, să nu te întristezi dacă vei realiza că nu stăpânesc prea bine fondul dogmatic, moral și canonic al vieții ortodoxe. Încearcă să deprinzi cu sârguință cunoștințele care îți lipsesc și intră în bucuria Domnului Tău (Matei 25, 21-23). Scopul nedeclarat al volumului de față este cel de a te ajuta să treci din categoria creștinilor nominali în cea a credincioșilor conștiincioși, care își cunosc și mărturisesc prin propria viață învățătura Bisericii din care fac parte. Alte titluri pentru DenisChiriac (traducator): Creștinul ortodox în lumea de astăzi (2022) , Lecții de viață harică (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Aleksandr Mileant
EdituraEgumenița
Anul Publicariiaugust 2022
ISBN9786065504790
Pagini304
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
19.40RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Religia inimii | Bookpedia