Regimul juridic al drepturilor omului in Uniunea Europeana - Adriana-Maria Sandru

Fundamentarea protectiei drepturilor omului in Comunitatea Europeana si, mai recent, in Uniunea Europeana a beneficiat de aportul important si constant al Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene.

Protectia drepturilor omului s-a realizat pe calea pandectista, prin interpretarile integratoare, pronuntate de CJCE, cele mai multe dintre acestea in intrebari preliminare – in cadrul dialogului dintre instante europeana si instantele nationale. Indirect, instantele nationale au avut un rol important, intrucat au obligat CJCE sa aprofundeze si sa pronunte hotarari, in cele mai multe dintre acestea utilizand metoda teleologica de interpretare. 

Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene evidentiaza o prima etapa, etapa in care, surprinzator, apar primele semne ale unei concurente judiciare internationale. Curtea Europeana a Drepturilor Omului – institutie recunoscuta si cu o practica substantiala, consolidata in acest domeniu – a fost, si este, reperul fata de care CJCE s-a situat in pronuntarea hotararilor sale.

O prima incercare de eliminare a unor discrepante intre interpretarile celor doua Curti a fost aderarea CE la CEDO. Prin avizul sau, CJCE a respins aceasta posibilitate, desi, intr-o oarecare contradictie cu propriile hotarari, in care este invocata Conventia Europeana a Drepturilor Omului si hotararile Curtii.

Tratatul de la Lisabona, de reforma institutionala si a competentelor Uniunii propune aderarea UE la CEDO fara sa fi prevazute multe detalii juridice, de ordin tehnic si fara a lasa rezolvata o problema importanta, de nerezolvat aproape, a ierarhiei instantelor internationale (mai precis, a normelor juridice).

Drepturile omului in Uniunea Europeana se prezinta in acest moment, drept un domeniu in schimbare, prin trecerea de la CE la UE – in perspectiva intrarii in vigoare a Tratatului de la Lisabona. In acelasi timp, ultimii ani au indicat mutatii interesante si importante in domeniul drepturilor omului in cadrul pilonului al treilea, evidentiat, nu atat prin legislatie europeana cat mai ales prin hotararile CJCE.

Implicatiile juridice si politice ale recursului la propria jurisdictie in materia drepturilor omului, accesul la subsidiar, si uneori interpretabil, la dispozitiile Conventiei Europene a Drepturilor Omului, poate impulsiona procesul declansat in 2000, prin adoptarea Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene – un document fara valoare juridica obligatorie (pana in prezent) si destul de stufos.

Tratatul de la Lisabona impune obligativitatea dispozitiilor Cartei in sistemul european si ne pune in fata unei dileme cu privire la dualitatea interpretarilor celor doua Curti (CJCE si CEDO) in domeniul drepturilor omului.