Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Probele în procesul civil: legislație, doctrină și jurisprudență - 2021

Probele în procesul civil: legislație, doctrină și jurisprudență - 2021

Best price at Cartepedia.ro

299.00 RON
In Stock

Description

Lucrarea „Probele în procesul civil – legislație, doctrină și jurisprudență” reprezintă o cercetare de amploare a unei instituții centrale a procesului civil, realizată atât din perspectiva legislației și doctrinei în materie, cât și din perspectiva jurisprudenței, fiind examinate inclusiv decizii ale CJUE și ale CEDO.   Autoarea și-a propus să ofere celor interesați o lucrare care cuprinde o tratare aprofundată, practică și explicativă a mijloacelor de probă. Problematica fiecărui capitol este abordată mai întâi din perspectiva legislației, apoi din perspectiva doctrinei, explicațiile teoretice fiind deseori completate cu cazuri practice, ceea ce face posibilă perceperea cu ușurință a chestiunilor cercetate.   Ca structură, lucrarea cuprinde trei părți: prima parte este consacrată teoriei generale a probelor, în care este prezentat inclusiv regimul acestora în procesul civil internațional și în dreptul comparat; în partea a doua este analizat fiecare mijloc de probă, prin raportare la legislația altor țări, valorificându-se și o bogată doctrină, îndeosebi franceză; partea a treia este dedicată probelor în căile de atac, în procedurile speciale, în procedura arbitrală și în contestația la executare.   Prin volumul de informații, prin rigoarea argumentării soluțiilor, precum și prin caracterul interdisciplinar al cercetării, lucrarea în discuție reprezintă un instrument de lucru indispensabil teoreticienilor și practicienilor dreptului, inclusiv studenți, masteranzi și doctoranzi în drept. Stilul folosit este clar și cursiv, astfel încât lucrarea este accesibilă cititorului, chiar și celui mai puțin familiarizat cu termenii juridici.         Alte titluri pentru MariaFodor (autor): Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice. Drept procesual civil. 2024 (2024) , Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice. Drept procesual civil. 2021 (2023) , Teste-grilă pentru examenele de admitere în profesiile juridice. Drept procesual civil. 2022 (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Maria Fodor
EdituraUniversul Juridic
Anul Publicariiseptembrie 2021
ISBN9786063907838
Pagini1320
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
299.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)