Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Pozitia a unsprezecea si Domnisoarele lui Fontaine

Pozitia a unsprezecea si Domnisoarele lui Fontaine

Best price at Librex.ro

33.30 RON37.00-10%
In Stock
Check Price at Librex.ro

Description

„Intr-un stil pointillist, cu umorul sau inimitabil, Catalin Mihuleac trezeste la viata, prin intermediul unor figuri emblematice, o Romanie in plina transformare, pe care eu insami am cunoscut-o bine. De la Misiunea Militara a generalului Berthelot, din 1916, la Misiunea Universitara Franceza de dupa razboi, personajul lui Marcel Fontaine, fir conducator al cartii, si ordonanta sa, soldatul Petru Negru, calauza lui spre sufletul romanesc, restituie intreaga caldura a prieteniei franco–romane, pe care mi se pare acum ca povestile atat de evocatoare ale lui Catalin Mihuleac reusesc sa o scoata la lumina. Printre «domnisoarele lui Fontaine» sunt cateva care mi-au fost colege la Liceul Francez din Bucuresti, in ultimul sau an de existenta, 1947–’48, inainte ca regimul comunist sa-l desfiinteze, si am fost foarte impresionata de curajul cu care au infruntat toate pericolele atat de scump platite. "O carte emotionanta, de citit si recitit cu placere.“ — MARILY LE NIR Alte carti aparute la Editura Humanitas: O istorie genetica (incompleta) a romanilor Valul negru Miezul inimii

Compare 1 Store

Librex.roLOWEST
33.3037.00-10%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Pozitia a unsprezecea si Domnisoarele lui Fontaine | Bookpedia