Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Povești cenzurate

Povești cenzurate

Best price at Cartepedia.ro

Description

Pentru cine nu știe, Doru Antonesi este membru fondator al celui mai faimos grup de umor din România, Divertis. Sau, simplu spus, un Divertisman. Autor al altor 2 volume lansate la Bookzone, Titi smeureac, Ciobanul freelancer și Albă ca varul și cei 7 zugravi, Doru revine în forță cu un nou volum de proză scurtă, dar tare amuzantă, pentru cei care apreciază umorul de altădată.   Deși grupul s-a destrămat de mai bine de un deceniu, Doru activează încă în domeniul comediei, continuându-şi misiunea de a aduce zâmbetul pe buze românilor, atât prin grupul Distractis, cât și prin cărțile sale.   Cu un stil total atipic de a prezenta situații cotidiene și amintiri personale, Doru transformă istoria recentă într-un șir de povești cenzurate, enigme deșucheate și falsuri combinate. Acestea surprind schimbările prin care a trecut societatea românească în ultimul deceniu de dictatură și în tranziţia spre democrație într-un mod plin de umor, purtând amprenta inconfundabilă a unui scriitor care este deopotrivă un bun observator al fenomenului social și un veritabil maestru al hazului de necaz. Alte titluri pentru DoruAntonesi (autor): Albă ca varul și cei 7 zugravi (2023) , Titi Smeureac, ciobanul freelancer (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Doru Antonesi
EdituraBookzone
Anul Publicariiiunie 2022
ISBN9786069639382
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.20RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Povești cenzurate | Bookpedia