Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Povestea fără sfârşit

Povestea fără sfârşit

Best price at Cartepedia.ro

Description

O capodoperă despre magia nesfârșită a cărților și despre puterea fanteziei „Există oameni care nu sunt niciodată în stare să ajungă în Fantázia, spuse domnul Koreander, și mai există oameni care sunt în stare, dar rămân acolo pentru totdeauna. Și mai există câțiva care se duc în Fantázia și se întorc înapoi. Așa ca tine, Bastian. Iar aceștia vindecă ambele lumi.“ Când Bastian descoperă într-un anticariat o misterioasă carte legată în mătase arămie, nici prin gând nu-i trece că o să-i fie încredințată o misiune importantă. E nevoit să pătrundă cumva în carte și să salveze Fantázia, un tărâm al imaginației în care orice este posibil, și în care te poți și pierde. Viața Crăiesei Copile stă în mâinile sale și e hotărât să riște totul pentru a o salva. Adevărata încercare pe care Bastian e nevoit să o depășească nu este pătrunderea în Fantázia și salvarea ei, ci descoperirea căii prin care se poate întoarce în lumea reală. Iar părăsirea unui tărâm fără hotare se dovedește cu atât mai grea. Scriind o poveste în poveste ce se autogenerează la infinit, Michael Ende le demonstrează cititorilor săi că nimic nu se sfârșește cu adevărat, ci doar se preschimbă, și că, în final, cheia ce deschide poarta tuturor posibilităților stă în puterea de a afla cine ești cu adevărat. Alte titluri pentru MichaelEnde (autor): Jim Năsturel şi Lukas, mecanicul de locomotivă (2023) , Jim Năsturel și cei 13 sălbatici (2022) , Păpușa de cârpă (2019) , Ursulețul de pluș și animalele (2024) , Tranchila Tropatrop: o țestoasă de neoprit (2023) , Momo (2024) , Omulețul Mâncă-Vise (2024) , Momo (2024) , Pachet autor Michael Ende (2024) , Punci cu porunci - PB (2016) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
65.25RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Povestea fără sfârşit | Bookpedia