Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Pocăinţa

Pocăinţa

Best price at Cartepedia.ro

Description

Adeseori, Domnul a fost învinuit că Se adresa mai mult păcătoşilor - desfrânatelor şi vameşilor - şi mai puţin celor care respectau legea lui Moise - cărturarii şi fariseii -, chemerea la pocainţă fiind cea dintâi predică a Mântuitorului Hristos. În Evanghelie există un cuvânt tainic: N-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Mt. 9, 13). Numai cei foarte păcătoşi să aibă oare nevoie de pocăinţă? Pentru ce Domnul nu a vrut să Se ocupe de "drepţi"? Pentru că cei "drepţi" socoteau că nu au nevoie de pocăinţă. De fapt, se aflau într-o asemenea amăgire de sine, erau atât de mândri - iar mândria este cel mai urât păcat înaintea lui Dumnezeu -, fiind de nelecuit sufleteşte din pricina absenţei totale a conştiinţei păcătoşeniei lor. Cunoscutul teolog şi scriitor rus N.E.Pestov, autor a zeci de lucrări teologice şi de popularizare a credinţei ortodoxe, prezintă în cartea de faţă cititorului taina de necuprins a pocăinţei - cel mai puternic mijloc de redobândire a harului dumnezeiesc de către om, fiul cel risipitor care, reîntors la Tatăl, primeşte haina mântuitoare a ospăţului ceresc... Alte titluri pentru N.E.Pestov (autor): Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru (2022) , Cum să ne creștem copiii. Calea spre desăvârșita bucurie (2020) , Cum să ne creștem copiii (2022) , Alte titluri pentru GheorghiţăCiocioi (traducator): Cum să ne rugăm ca să ne asculte Dumnezeu rugăciunea (2023) , Condotiera (2022) , Minunile icoanei Maica Domnului din Vladimir (2022) , Ce se întâmplă cu sufletul din ceasul morţii până în ziua a 40-a (2022) , Minunile icoanei. Maica Domnului de la Poceaev (2022) , Judecata de apoi. Viaţa de după moarte (2022) , Minunile icoanei „Maica Domnului de la Kazan" (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)N.E. Pestov
EdituraSophia
Anul Publicariiianuarie 2016
ISBN9789731365091
Pagini128
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
9.70RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Pocăinţa | Bookpedia