Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Paul cel furios

Paul cel furios

Best price at Cartepedia.ro

Description

Un dragon furios şi o şoricică curajoasă. Frida, şoricica pirat, şi Paul, dragonul de apă, sunt cei mai buni prieteni. Dar într-o dimineaţă Paul se trezeşte indispus. În timp ce merge încruntat spre şcoală prin satul şoriceilor, loveşte cu piciorul o piatră, care dărâmă cortul unui şoricel. Când Frida îi cere să-l monteze la loc, izbucneşte cearta, Paul o împinge pe Frida, iar ea cade la pământ. Curajoasa Frida îi arată lui Paul cum să facă faţă furiei: trebuie să o lase să iasă, dar nu să o îndrepte asupra celorlalţi. După ce Paul îi cere scuze Fridei, ziua lor se schimbă pe loc într-una bună.   Copiii pot face crize de furie şi în familie şi la grădiniţă. Dar, când te simţi furios, poţi face ceva în privinţa asta.   Două personaje simpatice învaţă împreună că furia poate fi îmblânzită. Alte titluri pentru MarilenaIovu (traducator): Mulţumesc pentru amintiri (2013) , Valurile iubirii (2013) , Andrei și luminițele de Crăciun (2017) , Nu vreau să fiu Moș Crăciun! (2017) , Mulţumesc pentru amintiri (2018) , Lupul (2022) , Ursul (2022) , Chiț și Ronț și un naufragiu cu peripeții (2022) , Ne pregătim de Paște! Învățăm să numărăm (2018) , Paște fericit, iepurașule! (2018) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
42.75RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Paul cel furios | Bookpedia