Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Particularitățile cercetării omuciderii în cazul folosirii de obiecte vulnerante tăietoare-înțepătoare sau contondente

Particularitățile cercetării omuciderii în cazul folosirii de obiecte vulnerante tăietoare-înțepătoare sau contondente

Best price at Cartepedia.ro

55.00 RON
In Stock

Description

Ancheta penală este, de regulă, orientată după formula celor şapte întrebări clasice din retorica latină a Antichităţii – quis, quid, ubi, quibus auxiliis, cur, quomodo, quando? – referitoare la persoana, fapta, locul, mijloacele, motivele, calea și timpul în care a avut loc un anumit eveniment, ca elemente circumstanțiale ale oricărei investigații.   În cercetarea criminalistică a omuciderii, îndeosebi a omorului comis cu obiecte vulnerante, tăietoare-înțepătoare și contondente, setul clasic de întrebări se poate traduce prin următoarele: ce faptă a fost comisă şi care este natura sa?, cine este autorul acesteia?, unde a fost comisă fapta?, cine a mai participat la comiterea faptei?, care este mobilul sau scopul urmărit de făptuitor?, care sunt modul, mijloacele şi instrumentele de săvârșire sau de ascundere a infracţiunii? şi, nu în ultimul rând, care sunt circumstanțele de timp în care fapta a fost comisă?

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
55.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Particularitățile cercetării omuciderii în cazul folosirii de obiecte vulnerante tăietoare-înțepătoare sau contondente | Bookpedia