Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Parenting

Parenting

Best price at Cartepedia.ro

42.00 RON
In Stock

Description

Fiecare părinte știe cât este de important să-și înzestreze copilul cu abilitățile intelectuale necesare pentru a avea succes în școală și în viață. Dar pentru fericirea copilului, e nevoie de ceva mai mult: el trebuie să afle cum își poate gestiona emoțiile, astfel încât să-și stăpânească și comportamentele. Pentru așa ceva, e nevoie de… antrenament. Cartea aceasta e un ghid pentru părinții care vor să practice Antrenarea Emoțiilor împreună cu copiii lor. E vorba de un proces în cinci pași, pe care părintele îl poate urma oricând – indiferent că fiul sau fiica lui abia a învățat să vorbească ori se află în pragul adolescenței: Fii conștient de emoțiile copilului. Recunoaște emoția ca pe o șansă de apropiere și învățare. Ascultă empatic și apoi validează sentimentele copilului. Ajută copilul să–și eticheteze verbal emoțiile. Stabilește limite, în timp ce ajuți copilul să–și rezolve problemele. Extinsele cercetări longitudinale pe care cunoscutul psiholog și cercetător John Gottman le-a făcut de-a lungul a peste 40 de ani au arătat că – dincolo de pedepse și bătăi, dar și de recompense și răsfăț – această Antrenare a Emoțiilor este o metodă foarte umană (derivată din inteligența inimii, însă verificată științific) prin care îi putem educa frumos pe copii. Și, așa cum demonstrează Gottman în cartea de față, copiii cu inteligență emoțională au mai multă încredere în sine, sunt mai sănătoși, obțin rezultate mai bune la școală și socializează mai ușor cu cei de vârsta lor – iar toate acestea sunt premisele fericirii. Alte titluri pentru JohnGottman (autor): Cele şapte principii ale unei căsnicii fericite (2021) , Știința încrederii (2021) , Relațiile care contează (2024) , Rețetă pentru dragoste (2024) , Terapia relațiilor. Un ghid în cinci pași pentru consolidarea căsniciei, a familiei și a prieteniilor dumneavoastră. (2018) , Iubirea în opt capitole (2020) , Căsnicia, pe roate sau pe butuci? (2023) , De la ceartă la dialog (2023) , Viața în doi, când suntem trei (2023) , Alte titluri pentru JoanDeClaire (autor): Relațiile care contează (2024) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
42.00RON
Parenting | Bookpedia