Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Pagini legendare din istoria poporului român

Pagini legendare din istoria poporului român

Best price at Cartepedia.ro

Description

Râuri de cerneală au curs de-a lungul vremii în relatările despre istoria noastră. Dar ceea ce face ca această lucrare despre istoria neamului românesc să fie una deosebită, demnă de toată atenția, e faptul că oferă sinteze remarcabile referitoare la evenimentele ce au dus la formarea și evoluția poporului nostru, dovedindu-se de mare utilitate pentru oricine vrea să își aprofundeze cunoștințele.   Figuri legendare ale neamului, precum Burebista, Decebal, Traian, Neagoe Basarab, Mircea cel Bătrân, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare, care au lăsat în urma lor fapte și realizări memorabile, apar ca niște modele vii de curaj, vitejie, patriotism, demnitate pentru generațiile de azi, vreme în care avem atâta nevoie de modele de acest fel pentru a ne păstra identitatea și libertatea noastră ca neam.   Scrisă într-un stil captivant și accesibil, lucrarea se adresează cititorilor de toate vârstele, fiind un prilej deosebit de a ne redescoperi izvoarele, rădăcinile, rostul și atuurile noastre pe lume, fără de care nu putem ajunge nicăieri. Alte titluri pentru ManoleNeagoe (autor): Mari bătălii din istoria lumii (Vol. 1) (2023) , Mari bătălii din istoria lumii (Vol. 2) (2023) , Mistificări ale istoriei României (2024) , Ștefan cel Mare (2024) , Neagoe Basarab (2024) , Mihai Viteazul (2024) , Napoleon – viața și rolul său în istoria lumii (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Manole Neagoe
EdituraBookstory
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9786069559567
Pagini224
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.99RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Pagini legendare din istoria poporului român | Bookpedia