
Opere VI. Ne-ndepărtăm din ce în ce de viață...
Best price at Cartepedia.ro
Description
„Emil Brumaru pare a fi in continuare în plină ebuliție creatoare! Au rămas în urma lui peste 1.500 de poeme necuprinse în nici o carte, pe care cele două volume din seria de Opere le recuperează acum. E ultima etapă, distinctă, din opera sa. Poezia aceasta de crepuscul nu pare să cunoască timpul prezent: are, cel mai adesea, trecut, întorcîndu-se elegiac înspre lumea mirifică a copilăriei ori a maturității virile, și mai are un soi de viitor iluzoriu, improbabil, care mai degrabă neliniștește decât pansează angoasele. Poetul scrie elegii, feerii, basme, rugăciuni, imaginarul fiind cel bine-cunoscut. Nu lipsesc poemele erotice, într-o tonalitate mai îmblânzită, după cum nu lipsesc nici confesiunile directe. Întru totul, e aici opera din păcate postumă a unui mare poet care a trăit pentru poezie și s-a aflat at his best până în ultima clipă.” - Bogdan Crețu Alte titluri pentru EmilBrumaru (autor): Cerşetorul de cafea (2014) , Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi (2014) , Opere V. Crepusculul civil de dimineaţă (2015) , Amintiri din rai (2023) , Opere VII. La ruinurile galanteriei. Opera postumă (2020) , Negoț cu îngeri (2023) , Infernala comedie (2024) , Opere II. Submarinul erotic (2013) , Opere I. Julien Ospitalierul (2013) , Opere III. Cerşetorul de cafea (2013) ,