
Opere IV. Varia
Best price at Cartepedia.ro
Description
„În acest volum final al Operelor se desfășoară în fața noastră un întreg parcurs literar și de viață: un tânăr poet suprarealist într-un grup de poeți suprarealiști, prin anii ’40, apoi un «individualist feroce», cineva pentru care suprarealismul nu (mai) e legat de un timp anume, ci destin. Și-l «vedem» scriindu-le Lygiei, jumătatea lui, și prietenilor, îl «auzim» răspunzând unor întrebări, el însuși fiind propriul său «întrebător», stând de vorbă cu alții sau cu el însuși prin alții, cum spunea uneori. Așadar, texte scrise de Gellu Naum în colaborare cu prietenii săi, adresate lor, interviuri, scrisori, discursuri. Cu o sintagmă care-i aparține, tot ce s-a strâns aici se adaugă la «completarea labirintului».” - Simona Popescu „Să privesc cerul, inacceptabil încă și sărac în fulgere, care acoperă sumbra condiție umană? Groapa care separă visul de acțiune nu rămâne mai puțin deschisă și trebuie recunoscut că puțina parte de poezie admisă (cer să nu fie luat prea cu ușurință acest cuvânt) se prăbușește în fața unor calcule a căror simplitate nu e întrecută decât de ferocitatea lor... Vorbesc despre poet, despre imensa lui responsabilitate în complicatul joc de izbucniri și de sugrumări care nu a început și nu se va termina cu el, în măsura în care viața lui nu începe în zori și nu se termină seara; vorbesc despre poet, despre acela care în strălucitorul lui gest oglindește gestul uman în întreaga lui obiectivitate, despre influența lui necesară, profundă și vivifiantă, depășind cu mult primul pretext ocazional care îl face vizibil, afirmând și impunând conștiința necesității.” - Gellu Naum Alte titluri pentru GelluNaum (autor): Opere II. Proză (2013) , Zenobia (Top 10+) (2014) , Zenobia (2023) , Cartea cu Apolodor (2024) , Opere III. Teatru (2014) , A doua carte cu Apolodor (2021) , Cel mai mare Gulliver (2019) , Pachet Seria Apolodor (2021) , Alte titluri pentru SimonaPopescu (prefatator): Opere II. Proză (2013) , Opere III. Teatru (2014) ,