Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
O nouă victimă a modei

O nouă victimă a modei

Best price at Cartepedia.ro

Description

Personalitate media cu o prezență constantă atât în presa scrisă, cât și în cea audiovizuală, promotor neobosit al modei, dar și critic al ei, Ovidiu Buta se străduiește de peste douăzeci de ani să rafineze gusturile vestimentare ale românilor – fie că sunt simpli consumatori ori vedete de pe „sticlă”. Dar nu se mulțumește doar cu atât, așa cum o dovedește prezentul volum. Ovidiu Buta face, printre altele, și oficiul de istoric al modei, atât al celei internaționale, cât și al celei din România. Tocmai familiaritatea cu marii creatori și marile colecții din ultima jumătate de secol îi dă dreptul să emită judecăți de valoare, dar și norme, informate și unele, și altele de cunoașterea a ceea ce este clasic în Modă și a trendurilor acesteia. Cei interesați de marile nume din arta vestimentară vor descoperi în paginile acestui volum prezentări și analize savuroase ale carierelor designerilor de renume mondial (dintre care îi amintim pe Jean Paul Gaultier, Miuccia Prada, Yves Saint Laurent, Tom Ford), precum și ale Doinei Levintza sau Dan Coma, două personalități marcante ale modei românești. Nu în ultimul rând volumul are și o latură practică, de exemplu prin clarificările și argumentele aduse în favoarea dress-code-ului sau prin sugestiile cât se poate de realiste făcute celor ce vor să se îmbrace mai bine, mai adecvat cu propriile personalități sau pur și simplu să-și descopere stilul.

Key Specifications

Autor(i)Ovidiu Buta
EdituraParalela 45
Anul Publicariimai 2024
ISBN9789734740758
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
55.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
O nouă victimă a modei | Bookpedia