Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
O carte mai puțin în capul meu

O carte mai puțin în capul meu

Best price at Cartepedia.ro

Description

Viaţa mea este un roman în mai puţine rânduri şi decât lunga sa prefaţă. Şi, în mod necesar, mai amplu şi decât o respiraţie. Nu-l poţi citi, aşadar, dintr-un suflu, oricât de umflat ar fi. Dar îl poţi termina la sfârşitul său natural, să sper, nu şi cu al meu identic. Să fie aşa, n-aş mai avea timp nici să-mi trag ultima suflare, din lipsă de spaţiu. Mă grăbesc, teribil, deci: M-am născut ca oricare om, la zero absolut ani, luni, săptămâni, zile, ore, minute şi secunde. Nu intru şi în alte detalii de scară temporală. Am crescut, ca fiecare dintre noi, pornind de la propriul meu zero absolut, căruia, clipă de clipă, i-am adăugat valoare cifrică prin adunarea cu el. La şcoală am mers mai mult decât aş fi crezut. La un moment dat, spre sfârşitul ei, mi se acrise teribil. N-am vrut să fiu niciodată un învăţat, dar şcoala nu m-a învăţat niciodată contrariul. Am iubit imens, puţin şi variat. Femeile mi-au fost momente în care viaţa mi s-a oprit pentru un scurt răgaz. Am şi părăsit, am şi fost părăsit, dar niciodată în acelaşi timp. Dragostea este singurul sentiment uman profund iraţional, dar cu o disciplină de fier. Mi s-a întâmplat să şi urăsc, dar irelevant. Ura este mult prea diafană pentru a avea de-a face cu implicaţiile ei. Nu ştiu încă, pe măsură ce viaţa mi se desfăşoară în linie forţată, dacă voi muri într-un fel sau altul. Important e să mor numai într-un fel, pe rând. Viaţa mea încă trăieşte. Romanul ei continuă încă. Eu am murit în scris.

Key Specifications

Autor(i)Patrick Călinescu
EdituraHerg Benet Publishers
Anul Publicariinoiembrie 2010
ISBN9786069249116
Pagini200
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
26.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
O carte mai puțin în capul meu | Bookpedia