Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Nu e vina mea că m-am născut evreu

Nu e vina mea că m-am născut evreu

Best price at Cartepedia.ro

Description

Povestea necunoscută a unui Holocaust în Basarabia   Un roman bazat pe evenimente adevărate din perioada celui de-al doilea război mondial. O istorie care a fost tăinuită și ascunsă mai bine de 70 de ani, aflată de autor de la buneii săi, care i-au împărtășit-o în detaliu despre prima etapă a declanșării Holocaustului și soarta familiilor de evrei din satul Burlănești, Basarabia. E vara anului 1941. A început războiul. Wermahtul și Armata Regală Română înaintează cu repeziciune. Ce avea să urmeze? Evreii din satul Burlănești se trezesc în fața unui pericol iminent. Singura opțiune rămâne acum salvarea propriilor vieți. Micul Avrum crede încă în miracole. Consideră că și fiarele pot fi îmblânzite, atunci când există credință. Așa i-a zis mama. Într-o atmosferă de groază fiecare familie caută o ultimă salvare. Dar soldații în secret au pregătit deja planul diabolic. Începuse numărătoare inversă. Ce avea să se întâmple cu destinele nevinovate ale evreilor din micuțul sat unde dintotdeauna a domnit liniștea? Dar mai presus de toate. Ce însemnă iubirea și sacrificiul? Ce înseamnă să nu-ți trădezi cu prețul propriei vieți familia, rudele, principiile și valorile chiar și atunci când ești lipsit de orice putere și ajutor? Este o carte care scoate în scenă brutalitatea, dezlănțuirea instictelor, în primele zile ale războiului. Pe de altă parte ilustrează adevăratele caractere care mereu luptă pentru cauza dreaptă chiar și atunci când toți sunt împotriva ta.

Key Specifications

Autor(i)Mario Gheras
EdituraBestseller
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9789975354790
Pagini128
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
59.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Nu e vina mea că m-am născut evreu | Bookpedia