Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Într-o zi. Terapia pumnului în moacă

Într-o zi. Terapia pumnului în moacă

Best price at Cartepedia.ro

Description

Nu e Ulise, nici Leopold Bloom. E Cătălin Ungureanu, prins în fluxul de conștiință, între întâlniri accidentale și gânduri aparent aleatorii. În echilibru, romanul Într-o zi: terapia pumnului în moacă ilustrează faptul că nu există posibilitatea unui drum clar și drept prin viață. Mai degrabă o biografie intensă a unui realizator radio-tv, cu vocabular identitar, cu un termos în loc de puburile lui James Joyce, cu ironie, ambiții și scopuri, senzații și Mihaele.   „În astfel de momente îmi dau seama că încă n-am stabilit până la capăt cine și ce sunt. Aerul de om rațional, calm și binevoitor e oare contrafăcut? E un fals social asumat, în acord cu care prefer să fiu văzut? Adesea încerc să fiu corect, să fiu obiectiv, să înțeleg natura reacțiilor oamenilor și să-i tratez cu îngăduință dacă sunt de părere că nu au dreptate, însă de cele mai multe ori furia dă de știre chiar de la început. Sunt, de fapt, un tip impulsiv și fragil emoțional. Oare mă trădez atunci când adopt atitudinea asta aproape biblică și păstrez o expresie cumva impasibilă? Oare trebuie să-mi las impulsivitatea să se manifeste în momentul în care apare? Oare acela sunt eu de fapt?”(fragment din carte)

Key Specifications

Autor(i)Cătălin Ungureanu
EdituraLebăda Neagră
Anul Publicariiaugust 2022
ISBN9786069623138
Pagini216
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Într-o zi. Terapia pumnului în moacă | Bookpedia