
Întâlniri militare cu extratereștrii. Adevăratul război al lumilor
Best price at Cartepedia.ro
Description
Deși întâlniri cu vehicule spațiale extraterestre sunt raportate de foarte mult timp – există consemnări chiar din timpul domniei faraonului Tutmes al III-lea din Egipt (1479 î.C) – abia începând din secolul al XX-lea aparițiile OZN-urilor și întâlnirile extraterestre au fost cu adevărat documentate în special datorită avansului tehnologic a modalităților de înregistrare a informațiilor precum și a creșterii numerice a incidentelor, în special ale celor cu forțele militare. Dezvăluindu-și cercetările sale intensive precum și dovezile verificabile pe care le-a descoperit, Frank Joseph prezintă o cuprinzătoare istorie militară a confruntărilor armate dintre oameni și extratereștrii în secolele XX și XXI. Acestea ne arată cum odată cu dezvoltarea bombelor atomice și a rachetelor balistice, frecvența implicării extraterestre în treburile umanității a crescut dramatic. Autorul examinează de asemenea și evenimente recente prin care s-au realizat intervenții directe ale extratereștrilor în desfășurarea firească a lucrurilor – precum topirea centralei nucleare de la Fukushima în Japonia și abandonul de ultim moment a lansării rachetei Falcon 9 a lui Elon Musk, ambele evenimente fiind acompaniate de OZN-uri. Prin divulgarea necenzurată a multitudinii de astfel de evenimente pe parcursul ultimului secol, Frank Joseph ne oferă prima carte de referință în domeniul întâlnirilor militare cu extratereștrii.