Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Întâlniri cu Mitropolitul Bartolomeu

Întâlniri cu Mitropolitul Bartolomeu

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Î.P.S. Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania a fost o personalitate multilaterală, care a lăsat urme adânci și nepieritoare în toate domeniile sale de activitate. Puține persoane, încă din tinerețe, încearcă cele mai diferite sfere de preocupări. Printre acestea se numără și eruditul Valeriu Anania. După ce, în anul 1943, își ia bacalaureatul, devine student la Facultatea de Medicină și la Conservatorul de Muzică din Cluj. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România. Opera sa literară, în proză sau poezie, este apreciată și în prezent. Un efort titanic de informare și de scriere i-au cerut diortosirea și adnotarea Sfintei Scripturi, o „muncă de ocnaș” care a durat un deceniu. Tocmai în acea perioadă, contactele noastre au fost cele mai frecvente și mai prolifice. Sincer spun că orice cuvânt pronunțat de Preasfinția Sa îl savuram, mă delecta. Mereu mă gândesc: oare de ce oameni de seamă trebuie să sufere atât?” - Onufrie Vințeler

Key Specifications

Autor(i)Onufrie Vințeler
EdituraȘcoala Ardeleană
Anul Publicariinoiembrie 2021
ISBN9786067977219
Pagini62
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
20.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Întâlniri cu Mitropolitul Bartolomeu | Bookpedia