Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Născută din foc (Vol. 1)

Născută din foc (Vol. 1)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Primul volum din trilogia Născută din foc După rostirea Jurământului, Doisprezece a renunțat la numele ei astfel încât să se poată antrena în arta uciderii monștrilor din Ember și să mențină pacea între clanuri, conștientă că nu-și va putea alege unul nou până când nu-l va câștiga pe merit.   Însă când dușmanii trec pentru prima dată de zidurile de apărare ale Lojii Vânătorilor, iar o fetiță este răpită, Doisprezece pornește pe urmele monștrilor, hotărâtă să o salveze. Ajutată de Câine, Păzitorul de piatră al Lojii Vânătorilor, și de câțiva aliați neașteptați, Doisprezece pornește într-o aventură captivantă, care îi va schimba viața, numele și întreaga lume.   Cu acțiunea amplasată în pădurile înzăpezite din nord ale unei lumi preistorice imaginare, Născută din foc este debutul middle-grade al deceniului, un roman emoționant, amuzant și deopotrivă dureros de trist, perfect pentru fanii seriilor Materiile întunecate și Școala pentru Bine și Rău. Alte titluri pentru BogdanVoiculescu (traducator): Legături de sânge. Spirite animale (Vol.3) (2017) , A ta veșnic, Lara Jean (2022) , Înfruntând torentul. Spirite animale (Vol.5) (2018) , Prințul nemilos (Vol.1) (2023) , Pieriți, vrăjitoare zdrențăroase! (2018) , În natură. Cum să te deconectezi și să te regăsești prin mindfulness (2019) , Regele malefic (Vol.2) (2024) , Frank Einstein și Bioacțiunea (2019) , Frank Einstein şi Fermoarul Spațiu-Timp (2019) , Praful de vânturi al doctorului Proctor (Vol. 1) (2023) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
52.25RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Născută din foc (Vol. 1) | Bookpedia