Novacestii - Mihai Opris

... Zgripturoaica isi largi gura in care abia daca-i mai ramasesera doi-trei dinti, negri si strambi, intr-un fel de ranjet, si cu un glas dogit si aspru ca de sticla pisata, zise mieros:

– M-ai chemat, stapane? Gaia e aici!

Ali se-ntoarse surprins catre ea, dar Baba Gaia, rotindu-se ca un sfredel in jurul lui, nu-i dadu ragaz sa vorbeasca:

– Stiu tot, Luminatule! Stiu tot ce te framanta!

– De unde stii? se incrunta el, inciudat ca prin puterile ei, zgripturoaica ar fi putut afla si de naluca lui Gruia, care-l speriase asa de rau.

– Baba Gaia stie tot! Gandul la Novac te roade, nu-i asa?

Ali-Pasa continua se se-nvarta prin incapere ca un leu in cusca.

– Nu mi-e de ajuns ca stii. Mi-ar fi mai de folos daca ti-ai arata puterile!

– Priveste! ii spuse ea, ranjind cu dintii ei strambi si negri si, cu un gest neasteptat scoase cu mana ochiul care sclipea si-l puse in palma. Minune! Ochiul deveni un glob cu transparente ciudate, apoi se prefacu intr-o lumina jucausa ca de licurici, care-i cuprinse intreaga fiinta. Intinse un deget lung si uscat spre Corbul Negru, ocupat sa ciuguleasca boabe dintr-un ciorchine de strugure si, deodata, o lumina sclipitoare tasni din faptura ei si-l invalui brusc. Corbul deveni o broasca raioasa care incepu sa oracaie si sa salte caraghios printre ciorchinii de struguri resfirati pe talgerul de argint.

– Ei, te mai indoiesti de puterile mele, stapane?

– Auzisem ca ti le-ai pierdut, babo! se arata multumit pasa.

– Cat timp o sa-mi pastrez ochiul fermecat, nimeni si nimic n-o sa ma poata invinge! zise ea cu trufie, apoi glasul ii deveni din nou slugarnic:

– Cu ce-i pot fi de folos bunului meu stapan?

– Fa ce-i sti si scapa-ma de ultimul Novac!