Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor (vol. 3)

Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor (vol. 3)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Marzana și prietena ei cea mai bună, Nialla, se plictisesc. Într-un oraș în care regulile obișnuite nu se aplică, s-ar crede că aventura e prezentă peste tot. Totuși, lor nu li se întâmplă nimic interesant. Însă, atunci când părinții Marzanei sunt cooptați pentru a ajuta la rezolvarea unui caz de răpire greu de înțeles, Marzana și Nialla au parte de acțiune din belșug—doar că nu trebuie să se afle că s-au implicat în această poveste.   Ele adună în jurul lor un grup de copii-detectivi cu abilități speciale—inclusiv un magician, un maestru al camuflării și fiica-fantomă a unui căpitan de vas—pentru a lua parte la teribila cursă contracronometru: suma cerută pentru răscumpărare e imposibil de plătit, iar termenul-limită se apropie!   Dar, într-un loc în care nimic nu e ceea ce pare a fi—de la arhitectura care se schimbă peste noapte, la profesorul suplinitor de matematică și chiar la părinții Marzanei—devine repede clar că până și răpirea ar putea să aibă alte substraturi. Sunt multe enigme de dezlegat și multe lucruri de descoperit despre familiile lor și despre ei înșiși, iar tinerii detectivi nu au timp de pierdut!   Alte titluri pentru KateMilford (autor): Fantomele din hanul pungașilor (Vol. 2) (2022) , Misterul din hanul pungașilor (vol. 1) (2022) , Alte titluri pentru CătălinGeorgescu (traducator): Frate bogat, soră bogată (2014) , Lista lui Sputnik, cățelul extraterestru (2018) , Supermașini și sunetele lor (2020) , Fantomele din hanul pungașilor (Vol. 2) (2022) , Misterul din hanul pungașilor (vol. 1) (2022) , Cine a inventat, totuși, școala? (2022) , Librăria din Teheran (2022) , Tânărul Fionn (Vol. 1) (2022) ,

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
42.66RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Nodul tâlharului. O poveste din hanul pungașilor (vol. 3) | Bookpedia