Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Nebiruita flacără a vieţii

Nebiruita flacără a vieţii

Best price at Cartepedia.ro

47.00 RON
In Stock

Description

„În copilăria mea, eram cu aceia pe care îi iubeam și numai cu ei, mereu alături de ei. O dulce atmo-sferă impregnată de iubire, în care sufletul ce înmugurește la viață nu întâlnește decât blândețe, suflul rece al indiferenței străinilor nu îl atinge, inima se deschide ca o plantă sub razele soarelui și a ploii calde ce ajută ramurilor să se întindă și să înflorească. Oamenii care s-au format așa, în mijlocul dragostei și bunătății, sunt cei pe care viața îi rănește cel mai mult, dar, chiar împovărați de suferințe, ei umblă prin lume răspândind acea formă și acea culoare ce și-au pus amprenta asupra lor. Necazurile care îi lovesc nu tulbură seninătatea ce le-a fost dată. Răniți, sufocați, rămân mereu agățați de acel fir, care e esența ființei lor.” Alte titluri pentru AlinaPavelescu (traducator): Războiul unui slujitor devotat (2023) , Aliatul inamic (2023) , La Goulue. Regina de la Moulin Rouge (2022) , Memoriile unui mercenar din Grupul Wagner (2022) , Nu vreau război! Interviurile uitate ale lui Hitler (1923–1940) (2022) , Zelenski: un actor pe scena vieţii şi a morţii (2022) , Nebunia nucleară (2022) , Cronica Cilienilor (2023) , Parisul la răscruce (2024) , Războiul Sfânt al României (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Anna Kretzulescu-Lahovary
EdituraHumanitas
Anul Publicariiiunie 2018
ISBN9789735061272
Pagini440
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
47.00RON
Nebiruita flacără a vieţii | Bookpedia